Astăzi a avut loc o conferință de presă a primarului interimar Mihai Chirica, în care a discutat și despre demersurile noastre privind starea precară a Străzii Trei Fântâni sau Drumul Hoților, așa cum este numit popular. (Puteți urmări conferința în filmarea de aici, începând de la minutul al 14-lea).

Din nou, avem parte de aceeași atitudine: se arată cu degetul, se aruncă vina către unul sau altul și, până la urmă, nu se prezintă nicio soluție pentru comunitate. În loc să primim răspunsuri concrete, primim aceeași atitudine de ”luat la mișto” cetățenii. Probabil nici până în acest moment domnul Chirica nu a înțeles ce poate însemna reabilitarea acestui drum și, mai grav, nu a înțeles ce înseamnă dialogul deschis cu cetățenii, indiferent de culoare politică, trecut sau alte caracteristici specficice.

Haideți să încetăm să mai facem referire la trecut și să ne apucăm de treabă! Pentru că, oricum, dacă chiar insistați să faceți aceste eterne comparări din trecut cu privire la cine a greșit mai mult, cred că balanța se duce instant în partea stângă, așa că nu aveți mare lucru de câștigat din asta. Nici măcar nu vreau să mai pomenesc acum toate acele lucruri care au făcut orașul de râs și care l-au târât la coada clasamentelor pozitive. Pot spune doar că în cele mai recente administrații, atât la nivelul Primăriei Iași, cât și la cel al Guvernului României, nu s-a făcut absolut nimic cu privire la acest drum sau la autostradă.

Însă, din reabilitarea drumurilor, din dialogul deschis dintre autorități și cetățeni, din atitudinea corectă pe care trebuie să o aibă primarul unui oraș de talia Iașului față de comunitate, din toate acestea avem toți de câștigat. Și e momentul să ne apucăm de treabă serioasă, să lăsăm deoparte atitudinile zeflemiste și să aducem Iașul acolo unde merită!

Ne-ați blamat că am strâns semnături de la enoriașii Mănăstirii Vlădiceni, de parcă ar fi fost forțați de cineva să facă asta sau să se alieze cu vreo culoare politică. Deloc! Acei oameni au semnat, fie offline, fie online, pentru că sunt sătui să își strice mașinile în dorința lor de a-și găsi liniștea într-un lăcaș sfânt. Haideți să lăsăm exagerările și să ne soluționăm problemele comunității.

Candidez la un loc în Consiliul Local pentru că m-am săturat de proasta administrare a autorităților locale și de lipsa unui dialog transparent cu cetățenii. Iar dacă nu sunt acolo, se pare că de pe margine lucrurile nu se pot schimba în favoarea cetățenilor. Am inițiat un proiect de hotărâre de Consiliu Local pentru reabilitarea drumului tocmai pentru că actuala administrație nu este în stare să gestioneza rețeaua de străzi din Municipiul Iași. După atâtea declarații confuze din partea autorităților, cum că drumul ba e la noi, ba e predat, ba „o fi fost furat”, am demonstrat că acesta se regăsește în inventarul domeniului public la poziția 802.

Am făcut o sesizare și la Inspectoratul de Poliție Județean Iași, care m-a înștiințat că drumul nu corespunde din punct de vedere al utilizării și al viabilității conform legislației în vigoare prin codul Rutier, fiind întocmit un proces-verbal de contravenție cu numărul PISX 013697. Pe scurt, avem o rețea de străzi necorespunzătoare și un fapt dja aprobat că domnul Chirica trăiește în trecut și continuă să trăiască acolo.

M-am săturat să găsiți doar învinuiri și scuze la orice soluție trimisă de comunitate. Ne dorim un Iași normal, ne dorim să construim un viitor bun pentru copiii noștri și, cu siguranță, ne dorim să lăsăm trecutul unde îi este locul: în urmă.

Un bun primar construiește un viitor pentru următoarele generații, își pune amprenta asupra comunității și face lucruri remarcabile, realizate la timp și în condiții optime, conform nevoilor cetățenilor. Un bun primar arată că dialogul este una dintre principalele sale trasături și răspunde deschis comunității.

Domnule Chirica, stimați consilieri și politicieni, Iașul nu are nevoie de conflicte politice sau personale, de arătat cu degetul și de interese ale edililor locali. Cetățenii Iașului au nevoie de un Iași Normal, de un dialog transparent de autoritățile, de lucruri făcute cu și pentru cetățeni. Haideți să facem lucrurile să meargă în direcția cea bună, așa cum își doresc toți cetățenii Iașului!

Foto: quotesgram.com

Ne apucăm de treabă sau tot arătăm cu degetul?
Etichetat pe:                                    

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *