Cred foarte mult în reușitele proiectelor civice pe care mi le-am propus. Campania Vreau un Iași normal și petiția pentru reabilitarea Străzii Trei Fântâni (Drumul Hoților) sunt doar două dintre ele. Și ca să ajungem la un Iași normal, așa cum ni-l dorim, e nevoie de cărămidă peste cărămidă și de cât mai multe proiecte sustenabile.

Astăzi am lansat pagina de Facebook pentru zona Bucium-Bularga din Iași, ca o acțiune civică de identificare și, mai ales, de soluționare a problemelor din aceste cartiere. Vreau să scot în evidență potențialul acestei zone și lipsa de implicare a autorităților și, totodată, vreau să motivez cât mai mulți cetățeni să își trezească simțul civic și să devină activi în cererea drepturilor care li se cuvin.

Voi posta pe pagina de Facebook Bucium Bularga informații despre obiectivele turistice din această zonă, despre posibilitățile de petrecere a timpului liber, despre companiile care își au sediul aici, despre evenimentele care se desfășoară în această arie, despre proiectele lăsate în paragină, despre orice problemă sesizată de mine sau de orice alt cetățean pe raza Bucium Bularga.

Dacă vrei să susții și tu acest demers, dă Like paginii de Facebook și spune-le tuturor celor care locuiesc în această zonă să facă la fel!

Zona Bucium Bularga pe Facebook
Etichetat pe:                                

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *